Numărul infracţiunilor legate de obţinerea ilegală de date de pe cardurile bancare este în creştere în toată lumea. De aceea, când doriţi să utilizaţi cardul de credit pentru a retrage bani sau a face cumpărături aveţi grijă cum efectuaţi aceste operaţiuni şi mai ales unde.
Una dintre cele mai întâlnite situaţii (cunoscută sub denumirea de “skimming”) constă în instalarea de dispozitive la bancomate prin care sunt copiate datele de pe benzile magnetice ale cărţilor de credit şi sunt înregistrate video codurile de securitate (PIN-urile). Datele astfel captate sunt folosite ulterior pentru inscripţionarea unor noi cărţi de credit. Sistemele de copiere a datelor sunt instalate pe cititorul carţii de credit şi sunt astfel făcute încât să nu atragă atenţia. Astfel, la introducerea cardului datele sunt înregistrate atât în bancomat cât şi în echipamentul adăugat. Prin urmare, nu utilizaţi bancomate care au ataşate diverse “accesorii” pe fanta destinată introducerii cărţii de credit.
O situaţie şi mai bizară a fost înregistrată acum câţiva ani în Bucureşti când a fost descoperit chiar un bancomat fantomă. Acesta era de fapt un computer cu o mască de ATM. Odată introdus cardul în el, acesta îl copia împreună cu PIN-ul. Fiţi atenţi aşadar la orice tranzacţie pe care o faceţi cu cardul.