Mulţi au trecut de la extaz la agonie după ce mergând să-şi ridice banii din asigurările de viaţă ajunse la scadenţă au constatat cu stupoare că sumele pe care le aveau de luat erau cu mult mai mici decât sumele minime înscrise în contracte. Astfel ei s-au trezit că sumele încasate erau cu aproape 50% mai mici decât cele investite în poliţele respective.
Cum a fost posibil acest lucru? Explicaţia o găsim în contractele semnate cu firmele de asigurări. Deşi la încheierea acestor contracte asiguratului i se prezintă o variantă optimistă şi una pesimistă referitoare la sumele pe care le va avea de încasat, în realitate totul depinde de riscul investiţional, iar acest risc este asumat de client. Astfel, prin contract asiguratul este informat, de obicei cu litere miniscule, că “rentabilităţile anuale ale fondurilor au valoare ilustrativă şi nu sunt garantate de firma de asigurări”. Prin urmare, pierderile companiilor de asigurări vor fi transferate clienţilor.
Agentul de asigurări are grijă să vă informeze doar asupra faptului că veţi câştiga bani mai mulţi la finalul contractului, dar în nici un caz că există riscul să pierdeţi o parte mai mare sau mai mică din suma plătită. Nu vă lăsaţi păcăliţi, contractul de asigurare de viaţă este un contract ca oricare altul, cu excepţia faptului că profitul se împarte între cele două părţi în timp ce pierderile sunt suportate doar de dumneavoastră, ei trăgându-şi comisioanele de administrare chiar dacă sunteţi în pierdere.